Investițiile directe ale nerezidenților au coborât în primele șase luni ale anului 2020
În primele șase luni ale anului 2020, balanța de plăţi a înregistrat un deficit de 3 497 milioane euro, comparativ cu 4 373 milioane euro în perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR).
În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1 127 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 376 milioane euro, balanța veniturilor primare a adus o contribuție pozitivă de 1 123 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 504 milioane euro, potrivit sursei.
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 352 milioane euro (comparativ cu 2 697 milioane euro în perioada ianuarie – iunie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 160 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 192 milioane euro”, au scris reprezentanții BNR în comunicatul de presă.
De asemenea, în perioada ianuarie – iunie 2020, datoria externă totală a crescut cu 5 579 milioane euro. În structură,
- datoria externă pe termen lung a însumat 78 983 milioane euro la 30 iunie 2020 (70,9 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 7,2 la sută față de 31 decembrie 2019;
- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2020 nivelul de 32 469 milioane euro (29,1 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 0,8 la sută față de 31 decembrie 2019.
Mai multe informații aici.