Menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică

Având în vedere situația cu noul virus, Covid-19, și faptul că se apropie mult așteptatul 15 mai, polițiștii iau în calcul posibilitatea încălcări ordonanțelor de către cetățeni din ignoranță sau dorința de-a ieși afară pentru vizite, plimbări, și diverse întâlniri. Acțiuni care ar duce la creșterea numărului de îmbolnăviri.
Din acest motiv, polițiștii nemțeni acționează, permanent, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică precum și pentru creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc prin prezenţa activă a poliţiştilor în zonele de risc identificate.
Astfel că, în noaptea de 2/3 mai a.c., în intervalul orar 20.00 – 02.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în vederea menținerii unui climat de ordine şi siguranță civică, prevenirii comiterii faptelor de natură contravențională și infracțională și depistării, identificării și tragerii la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale și a verificării modului de respectare a interdicțiilor impuse de ordonanțele militare.
Poliţiştii au legitimat 78 de persoane și au constatat, în flagrant, o infracţiune.
De asemenea, pentru creșterea siguranței traficului, au fost verificate 50 de autoturisme.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 24.000 de lei.
Sursa: IPJ Neamț