Locuință făcută scrum și două persoane cu arsuri, transportate la spital

În urma cu câteva ore, un incendiu a avut loc la o locuință din comuna Podoleni.
Conform ISU neamț, pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompieri voluntari din cadrul SVSU Podoleni cu autospeciala din dotare și pompierii militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamţ.
Incendiul se manifestă generalizat la o locuință cu posibilitatea propagării la anexele gospodărești și la o locuință din apropiere.
Pompierii au scos din interiorul locuinței, 6 butelii.
Proprietara locuinței, în vârstă de 60 de ani a suferit ușoare arsuri la nivelul membrului superior stâng și la față, iar soțul dumneaei (în vârstă de 60 de ani) a suferit atac de panică. Ambele victime au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, după care au fost transportate la UPU Piatra Neamț.
Un alt bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit arsuri la nivelul membrului superior drept și la față. Acesta a fost preluat de un echipaj de la SAJ și transportat la UPU Piatra Neamț.
Locuința cu suprafața de aproximativ 200 mp și bunurile aflate în interior, au fost distruse de incendiu.
Incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza aparatului de gătit (aragaz) lăsat nesupravegheat.
Plt Crăivan Ionel, aflat în timpul liber, a fost alături de colegii săi, sprijinindu- i la intervenție.
Foto: ISU Neamț
Incendiu provocat intenționat la o locuință din comuna Bodești
Instagram InfoNeamț