Localurile dintr-o localitate din Neamț rămân închise și de la 1 septembrie

Începând de mâine, 1 septembrie, Guvernul va permite reluarea activității restaurantelor și cafenelelor și în spațiul din interior. În urma ședinței Consiliului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), Prefectura Neamț a stabilit ca localuri să reia activitatea și în interior, cu excepția celor din zona localității Bodești.
Decizia a fost luată având în vedere că icidența comunitară în ultimele 14 zile este de 1.96/1.000 de locuitori. „Analizând incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile pe raza Unităţilor Administrativ Teritoriale la nivelul judeţului Neamţ, se menţine restricţia privind reluarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, din interiorul clădirilor, hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, de pe raza Unităţii Administrativ Teritoriale BODEŞTI. Măsura restricţiei se aplică în perioada 01.09.2020-07.09.2020.”, a explicat Gheorghe Lazăr prefectul județul Neamț.
Activitatea poate fi reluată doar în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1.5/1000 de locuitori.
Sursa foto: Facebook Instituția Prefectului Județul Neamț




