Internet gratis în 10 zone publice din Piatra Neamț

Share:

Primarul Dragoș Chitic, anunță pe pagina sa de facebook că zece zone publice din Piatra-Neamț au de luna aceasta internet WI-FI gratuit.

📌 Primăria Piatra-Neamț a finalizat în data de 17 iunie implementarea proiectului WI-FI for EU, finanțat cu fonduri europene, în valoare de 15.000 de euro. Proiectul constă în asigurarea de internet WI-FI gratuit în 10 zone publice din Piatra-Neamț, contribuția Uniunii Europene fiind de 100%.

📌 Zonele în care s-au montat echipamente de furnizare a internetului WI-FI gratuit sunt:
@ Zona magazinului Orion din cartierul Dărmănești
@ Piața Ștefan cel Mare, în vecinătatea sensului giratoriu
@ Zona pietonală de peste râul Cuiejdi
@ Casa de Cultură a Sindicatelor
@ Zona Bisericii Precista
@ Parcul Zoo
@ Stația de plecare a telegondolei din vecinătatea gării
@ Piața Agroalimentară Centrală
@ Zona BCR de pe bd. Traian (cartierul Mărăței)
@ Ștrandul Municipal.

📌 Conectarea la rețele WI-FI nu necesită vreo parolă, iar banda de emisie a internetului asigurată prin proiect, în fiecare dintre zonele enumerate, este de 30 Mbps.

🖋 Municipiul Piatra-Neamț realizează pași importanți în implementarea conceptului de smart-city, iar acest proiect este unul dintre ei. Ne dorim să asigurăm servicii publice integrate de calitate, accesibile pentru toți cetățenii, și ne dorim ca, prin implementarea tuturor proiectelor de digitalizare pe care le avem în derulare, să minimalizăm deplasările cetățenilor la primărie, statul la ghișee, predarea de documente, toate operațiunile urmând să se deruleze electronic. De asemenea, acest proiect acoperă și necesitatea de informare facilă a turiștilor și a vizitatorilor. Foarte important este și faptul că finanțarea a fost asigurată în proporție de 100% de către Uniunea Europeană , a declarat primarul Dragoș Chitic.

Share:

Lasă un răspuns