260 de sancțiuni contravenționale, 58 de șoferi fără permis
În cadrul unei activități organizate pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, polițiștii rutieri au aplicat peste 260 de sancțiuni contravenționale. 58 de șoferi au rămas fără permisul de conducere.
Pe 7 martie, între orele 08.00 și 18.00, la inițiativa Serviciului Rutier Neamț, pe DN 2 – E 85, s-a desfășurat o amplă acțiune, în sistem integrat, în colaborare cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bacău, Iași și Suceava, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Peste 40 de polițiști au acționat pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, prin folosirea aparatelor radar inscripționate și neinscripționate.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 266 de sancțiuni contravenționale, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Polițiștii rutieri au reținut 58 de permise de conducere, dintre care 52 pentru depășirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h și 6 pentru depășire neregulamentară.
Starea tehnică a vehiculelor a fost vizită de polițiști, fiind retrase astfel 4 certificate de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au constatat în flagrant 2 infracțiuni.
Pe perioada desfășurării acțiunii, pe raza județului Neamț nu a fost înregistrat niciun eveniment rutier.
Sursa: IPJ Neamț