Training online de susținere emoțională pentru profesori

Un program de training online pentru susținerea emoțională a profesorilor afectați de schimbările majore din educație a fost conceput de școala internațională Transylvania College din Cluj-Napoca.
„Trainingul intitulat ‘O călătorie conştientă spre starea de bine’ este format din cinci sesiuni online şi face parte din programul ‘Profesori fericiţi pentru România’. Este conceput sub forma unui ghid foarte practic, uşor de urmat, care conduce la dezvoltarea unor strategii de susţinere emoţională cu scopul de a reduce stresul, construind potenţialul individual al fiecărui participant pentru a putea preda cu entuziasm şi motivaţie. Ca un rezultat, se va îmbunătăţi starea de bine a profesorului, fapt care se va reflecta în comportamentul şi rezultatele academice ale elevilor”, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de Transylvania College.
Structura programului are în vedere o parte teoretică, de cinci ore, şi una practică, de implementare a conceptelor şi metodelor prezentate în curs, care vor fi echivalate cu 10 ore de practică.
La sfârşitul programului, participanţii vor primi certificate de absolvire.
„Acesta este un moment bun în care, în ciuda presiunii sociale sau instituţionale, putem arăta blândeţe faţă de noi înşine, faţă de elevi şi de părinţii acestora. Cu toţii trebuie să ne adaptăm, iar voi, profesorii, nu sunteţi străini provocărilor. Aşteptările celorlalţi sunt mari. Dar ale voastre care sunt?”, declară, potrivit comunicatului, Simona Baciu, fondatoarea Şcolii internaţionale Transylvania College şi a programului Profesori Fericiţi pentru România.
„Profesori fericiţi pentru România” este un program al Fundaţiei Translvania College bazat pe ultimele cercetări din domeniul neuroştiinţei, destinat cadrelor didactice. Programul este conceput de Simona Baciu împreună cu Susan Shapiro, expert internaţional în educaţie, cu o echipă de specialişti din România şi psihologi de la universităţi de prestigiu din SUA.





