Situația deschiderii bisericilor după 15 mai

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a declarat că activitatea cultelor religioase se va exercita liber în perioada stării de alertă, dar cu respectarea regulilor sanitare care au fost impuse de autorități.
„În ceea ce priveşte cultele religioase, potrivit proiectului de lege, activitatea acestora se exercită liber, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, inclusiv de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu consultarea Departamentului Cultelor”, a explicat Ionel Dancă, conform unei declarații de presă.
Proiectul care include măsurile care urmează să fie aplicate în perioada stării de alertă va fi anunțat după data de 15 mai. Acesta a fost trimis de Guvernul Orban pentru dezbatere în Parlament, iar dacă va fi votat, va ajunge către președintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgat.
Sursa foto: http://evenimentulistoric.ro






