Serviciile medicale pentru care devine obligatoriu cardul
Începând de mâine, 1 iulie, cardul de sănătate va fi obligatoriu pentru spitalizarea continuă de zi și pentru serviciile paraclinice și pentru eliberarea medicamentelor de la farmacie. Acesta nu va fi necesar în cazul consultațiilor la medicul de familie, medicul din ambulatorul de specialitate sau pentru serviciile de urgență.
Serviciile de la medicul de familie și policlinică mai pot fi accesate fără cardul de sănătate până la 30 septembrie. Până la această dată se pot oferi în continuare consultații de la distanță.
„Reintroducem validarea serviciilor medicale cu cardul național de sănătate pentru că este necesar să avem o evidență mai clară a serviciilor acordate, astfel încât să putem gestiona cât mai eficient fondurile din sistemul de sănătate. De asemenea, pentru că s-a dovedit că serviciile medicale la distanță au avut un rol important în limitarea răspândirii infectărilor cu COVID-19 și că acest tip de servicii a fost apreciat atât de medici, cât și de pacienți, căutăm soluții pentru a introduce cu caracter permanent consultațiile la distanță în sistemul de sănătate, mai ales pentru pacienții cu boli cronice stabilizate”, a explicat Adela Cojan, președintele CNAS, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al insituției.
În cazul pierderii cardului de sănătate, se poate lua o adeverință de la casa de asigurări de care aparține titularul.
Sursa foto: https://romanialibera.ro