Reguli pentru oficierea slujbelor religioase în interior

Patriarhia Română a transmis îndrumările cu privire la participarea credincioșilor la slujbele religioase care se vor desfășura în interiorul lăcașurilor de cult. Astfel, credincioșii vor trebuie să păstreze o distanță de 2 metri în orice direcție, adică 4 metri pătrați pentru fiecare credincios.
În cazul în care numărul participanților este mai mare decât permite spațiul interior disponibil, o parte dintre credincioși vor trebui să asiste la slujbele religioase stând în exteriorul bisericii. Slujbele vor fi transmise la difuzoare.
De asemenea, ușa de la intrare și de la ieșire nu trebuie să fie atinsă cu mâna. Ușa de la intrare trebuie să fie diferită de ușa de ieșire, acolo unde este posibil, astfel încât să fie evitată intersectarea credincioșilor. Lăcașele de cult vor fi aerisite la intervale de patru ore. Obiectele liturgice folosite în timpul slujbei vor fi curățite atât înainte, cât și după.
Sursa foto: https://inquamphotos.com




