Poliția Română: Credite la o bancă din București, accesate cu acte false

Poliția Română efectuează, astăzi, 45 de percheziții la suspecţi cercetaţi pentru infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, săvârşite cu ocazia obţinerii unor credite de la o bancă din Bucureşti, prin folosirea unor documente falsificate.
Activitățile se desfășoară în București și în județele Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Mureș și Teleorman, în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, potrivit Poliției Române.
În cele două cauze, sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cu ocazia obținerii de credite de nevoi personale de la o instituție bancară din București, de persoane care nu ar fi îndeplinit condițiile de creditare și care s-ar fi folosit de înscrisuri falsificate în acest scop, ne mai informează sursa.
„Din cercetări a reieșit că solicitanții creditelor ar fi facut parte din două filiere infracționale, ce ar fi furnizat documentele falsificate, coordonat și sprijinit demersurile la unitatea bancară și și-ar fi însușit mare parte din sumele de bani obținute.
În cele două dosare penale, sunt cercetate 56 de persoane pentru un prejudiciu cauzat de aproximativ două milioane de lei”, a scris Poliția Română pe site-ul oficial.






