Mircea Fechet: Mi-aș dori ca în maxim 3 ani să nu mai avem în România școli sau grădinițe care să fie încălzite cu sobe pe lemn

Peste 400 de școli din România vor fi izolate termic și eficientizate energetic, trecând astfel la un sistem de încălzire cu ajutorul sobei pe lemne la încălzire electrică. Bugetul care va fi alocat pentru izolarea termică a școlilor este de 384 de milioane de lei, potrivit ministrului mediului, Mircea Fechet.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis vineri că lansează Programul privind creșterea eficienței energetice în sălile din unitățile de învățământ. Acesta este finanțat din Fondul pentru Mediu. Prin acest program școlile și grădinițele din România pot fi izolate termic și eficientizate energetic.
„Investim, din Fondul pentru Mediu, 384 de milioane de lei în aceste clădiri, în care copiii noștri petrec foarte mult timp. Vrem să fie bine izolate, călduroase, plăcute și sănătoase. Acești bani ne permit să eficientizăm energetic peste 400 de școli din România. Eficienţa energetică a școlilor sau grădinițelor are dublu avantaj: pe de-o parte, se reduce consumul de energie și scad costurile cu utilitățile; pe de altă parte, sănătatea profesorilor și a elevilor este mult mai în siguranță datorită calității aerului din interior care poate stimula performanța elevului cu până la 15%. Nu mai punem la socoteală că din cele peste 7.000 de unități de învățământ din țară, peste 25% au ca principală sursă de încălzire soba pe lemne. Acest fapt creează o mare presiune pe păduri. Mi-aș dori ca în maxim trei ani să nu mai avem în România școli sau grădinițe care să fie încălzite cu sobe pe lemn”, a afirmat ministrul Mircea Fechet, citat într-un comunicat al ministerului.
Programul va finanța primăriile cu 90% din valoarea acestor investiții pentru unitățile de învățământ, respectiv cu sume cuprinse între 1.500.000 de lei pentru localitățile cu până la 5.000 de locuitori și 3.000.000 de lei pentru cele cu mai mult de 5.000 de locuitori.
Conform Ministerului Mediului, activitățile concrete ce vor putea fi finanțate prin program sunt lucrări de construcții și instalații precum: lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri, instalarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri etc.
„De remarcat faptul că, astfel de proiect va produce o scădere a facturii la energie cu 45% – 65%, ceea ce înseamnă că la fiecare 1 euro investit în acest domeniu se economisesc 3 euro, deci eficiența energetică este una din cele mai rentabile metode de combatere a schimbărilor climatice”, a transmis Ministerul Mediului.
Pentru a putea accesa finanțarea, o Unitate Administrativ Teritorială (UAT) trebuie să aibă îndeplinite obligațiile de plată a taxelor, impozitelor şi amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare.






