Ministrul Mediului – despre legea prin care vom colecta separat resturile alimentare
Parlamentul a aprobat de curând legea compostului, prin care, de la 1 ianuarie 2021, unitățile administrativ-teritoriale sunt obligate să organizeze colectarea separată a resturilor alimentare, de la fiecare familie din România.
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe a precizat că scopul acestei legi este acela de a reduce cantitățile de deșeuri care ajung la gropile de gunoi și transformarea lor în energie sau îngrășământ, dându-li-se, astfel, o nouă viață în economie.
În cazul celor care locuiesc la case este vorba și despre resturile vegetale – de la tunsul gazonului, curățatul pomilor și alte resturi strânse din activități de curățenie în curte.
„Practic, din 1 ianuarie 2021, fiecare dintre noi vom avea acasă pe lângă pubelele în care punem deșeurile reciclabile și o pubelă separată (probabil maro) în care vom pune resturile alimentare și vegetale”, a declarat, miercuri, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe.
Potrivit acestuia, vorbim despre peste trei milioane de tone de astfel de deșeuri. Acestea, în loc să umple gropile de gunoi, vor fi transformate în îngrășământ provenit din compost sau gaz metan (care poate alimenta inclusiv mașinile de salubritate).
Ministrul Costel Alexe a mai precizat că există șase luni puse la dispoziție pentru elaborarea normelor de aplicare a acestei legi. Acestea se vor referi la toți cei implicați- colectori, autorități locale, cetățean și procesatori de compost.