A fost adoptată legea pentru desființarea pensiilor speciale

Camera Deputaților a adoptat astăzi în plen legea referitoare la desființarea pensiilor speciale, cu un număr de 247 de voturi „pentru” din totalul de 268 de votanți prezenți.
Prin urmare, potrivit MEDIAFAX.ro, cei care nu vor mai beneficia de indemnizații speciale sunt grefierii, parlamentarii, judecătorii și funcționarii publici cu statut special, membrii corpului diplomatic și consular al României, membrii Curții Constituționale și personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România. Legea nu se va aplica însă în cazul militarilor și polițiștilor, iar sportivii și artiștii fac, de asemenea, excepție.
În urma adoptării de către Camera Deputaților în calitate de for decizional, proiectul PNL urmează să ajungă la președintele României pentru promulgare.
Legea ar putea fi contestată la Curtea Constituțională a României (CCR), care va decide dacă hotărârea este sau nu constituțională.
Hotărârea prin care indemnizațiile speciale ar urma să fie desființate a cauzat revoltă la nivel național în rândul personalului din justiție. Grefierii au anunțat că, începând de luni, 27 ianuarie, activitatea din instanțe și parchete va fi oprită, la nivel național.