Klaus Iohannis: Eroii acestui an – personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului

În cadrul discursului de la ceremonia care s-a desfășurat de Ziua Națională la Arcul de Triumf din București, președintele Klaus Iohannis a spus că eroii acestui an sunt personalul medical și tot cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea de coronavirus.
Astfel, Klaus Iohannis dorește ca Ziua Națională din acest an să fie dedicată personalului din prima linie în lupta cu pandemia de COVID-19.
„În acest an, în care românii au avut de suportat consecinţele pandemiei şi măsurile restrictive menite să diminueze efectele acesteia, când am fost nevoiţi, cu toţii, să renunţăm la o viaţă normală pentru a ne proteja sănătatea, foarte mulţi români curajoşi s-au aflat în prima linie, luptându-se cu virusul şi boala pentru viaţa şi sănătatea semenilor noştri. Efortul tuturor a fost şi este unul uriaş, privaţiunile şi modul în care ni s-a schimbat viaţa ne-au atins pe toţi, însă durerea chinuitoare provocată de moartea celor dragi nu poate fi alinată de nimic. Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar şi către victimele acestui virus ucigaş şi familiile lor. Transmit, în numele statului român, toată aprecierea, respectul şi gratitudinea faţă de cei care îmbracă uniforma medicală şi militară. Îmi exprim întreaga recunoştinţă faţă de fiecare român care sprijină efortul cadrelor medicale şi al forţelor de ordine şi siguranţă publică. Şi, în numele tuturor românilor, vă mulţumesc pentru altruismul vostru şi pentru că, în ciuda riscurilor enorme la care vă expuneţi, vă părăsiţi zi de zi căminele pentru a merge în spitale să salvaţi vieţi”, a declarat șeful statului.

De asemenea, a mai spus că peste ani românii vor fi mândri de cum au răpuns acestei provocări globale: „Fiecare epocă are momentul său culminant! Fiecare generaţie are eroii săi! Sunt convins că, în viitor, cei care astăzi sunt copii îşi vor aminti de acest efort naţional, aşa cum noi îi evocăm azi pe cei care au făcut Unirea sau au ieşit în stradă în decembrie 1989. Peste ani, vom putea fi mândri de modul în care românii au răspuns acestei provocări. Generaţiile viitoare îşi vor aminti de omenia voastră, de curajul demonstrat, de imensele voastre sacrificii. Şi ceea ce vă va face demni de respect nu va fi doar contribuţia nobilă adusă cauzei umanitare, ci şi valorile şi idealurile noastre comune şi faptul că suntem dispuşi să luptăm pentru ele, la fel cum au făcut-o străbunicii noştri acum mai bine de un secol”, a adăugat Klaus Iohannis.
Ceremonia a fost restrânsă, participând doar oficiali ai statului.
Sursa video: Facebook Guvernul României






