Festivalurile și concertele care vor fi interzise pe tot parcursul verii

Ministerul Culturii a anunțat că până la data de 31 august 2020 este „interzisă organizarea evenimentelor, festivalurilor şi manifestărilor culturale, artistice la care sunt prezenţi peste 1000 de participanţi simultan, atât în spaţii închise, cât şi în aer liber, indiferent dacă accesul este gratuit sau cu plata biletului”.
Decizia a fost luat de autorități pentru a răspunde problemelor semnalate de organizatorii de evenimente artistice sau culturale din România, care erau blocaţi în lipsa unei decizii luate de autorităţile administraţiei publice. Incertitudinea, anunțau organizatorii, genera pierderi financiare masive, potrivit Antena 1.
Proiectul de lege îşi propune să ofere un cadru de „predictibilitate cu privire la organizarea acestor evenimente de interes atât pentru furnizorii de servicii, cât şi pentru participanţi”, stabilind limita numărului de participanţi dincolo de care organizarea unui eveniment este interzisă peste vară, conform aceleași surse.






