„DNA-ul pădurilor”, inițiativa USR, a primit raport de adoptare în Comisia de mediu a Senatului
Marți, 2 iunie, proiectul de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM), supranumit și „DNA-ul pădurilor”, inițiat de parlamentarii USR, a primit raport de adoptare în Comisia pentru mediu a Senatului.
„Cu puţin timp în urmă, s-a încheiat Comisia de Mediu din Senat. După două ore şi jumătate de dezbateri, legea de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM sau „DNA-ul Pădurilor”, cum mai e cunoscută), pe care am iniţiat-o împreună cu colegii din USR, a primit raport favorabil, cu 6 voturi ‘pentru’ şi un vot ‘împotrivă’”, scrie Goţiu pe pagina de Facebook.
Potrivit senatorului USR, proiectul va fi discutat și în Comisia juridică miercuri, care este coraportoare în acest caz, după care va urma votul în plenul Senatului, care este forul decizional.
„Săptămâna trecută, avizele din comisiile de specialitate au fost împărţite, trei avize favorabile (la Agricultură, Apărare şi Muncă) şi trei negative (Ape şi Păduri, Buget şi Administraţie). La votul din plen va fi supus, însă, raportul comun al Comisiilor pentru Mediu, respectiv Juridică (…). Încă nu am trecut şi ultimele hopuri, dar mafiile Pădurilor, Apelor şi Deşeurilor din România au de ce sa se teamă! Mâine, structura specializată pentru combaterea infracţiunilor de mediu poate deveni realitate! Pe 13 mai, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, iar Camera decizională e Senatul”, precizează Goţiu.
Potrivit proiectului de lege, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Mediu este condusă de un procuror-şef.
Direcţia are următoarele atribuţii: efectuarea urmăririi penale pentru infracţiuni prevăzute în competenţa direcţiei prin prezenta lege şi prin legi speciale; conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară organizaţi în cadrul structurilor specializate în combaterea infracţionalităţii de mediu, la nivel central şi teritorial; sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege, pentru judecarea cauzelor, precum şi exercitarea căilor de atac, participarea la şedinţele de judecată în cauzele pentru care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu au sesizat instanţele de judecată ori au exercitat căile de atac ori în care, potrivit legii, participarea procurorului este obligatorie în raport cu infracţiunile date de prezenta lege în competenţa direcţiei.