Consumul de bere a scăzut, în contextul crizei COVID-19

Conform datelor publicate joi, 16 iulie, de Asociația Berarii României, sectorul local al berii a înregistrat o scădere de peste 10% în perioada martie – mai 2020, față de aceeași perioadă a anului trecut. Asociația menționează că cel mai puternic impact se va resimți în trimestul al treilea al anului când era de obicei vârful sezonului de bere.
Imediat după declanșarea pandemiei de COVID-19, din luna martie 2020, a crescut cu 30% preferința pentru ambalajele de unică folosință, față de sticla reutilizabilă, în rândul consumatorilor de bere. De asemenea, în primele cinci luni ale anului 2020, această preferință a crescut cu 36%, comparativ cu ianuarie – mai 2019.
„Producătorii de bere observă cu îngrijorare situaţia din sectorul HoReCa şi, implicit, din industria berii. Primele luni ale anului nu au fost unele bune pentru industria berii, iar impactul cel mai puternic se va resimţi în trimestrul al treilea al anului care, în mod obişnuit, este vârful de sezon pentru bere, dar care depinde mult de condiţiile de operare din industria ospitalităţii. De aceea este esenţială implementarea programelor de investiţii anunţate de autorităţi şi a strategiilor de susţinere pentru sectorul HoReCa, inclusiv prin facilitarea extinderii teraselor pe spaţiile publice, prin deciziile autorităţilor locale sau prin permiterea funcţionării unor locaţii temporare de tip food trucks sau baruri mobile”, a explicat Julia Leferman, director general Asociația Berarii României, conform Agerpres.
Închiderea liniilor de bere la draft a fost determinată de suspendarea activității în baruri și restaurante ăentru două luni și jumătate. Reluarea comercializării berii draft se face treptat după ce au fost redeschide terasele de la 1 iunie. „Odată cu redeschiderea teraselor favorite din baruri, pub-uri, cafenele, restaurante şi hoteluri, oamenii sunt invitaţi să iasă din nou să socializeze şi să îşi recapete încrederea că pot consuma în siguranţă, bineînţeles cu respectarea strictă a normelor de distanţare şi de igienă”, au declarat reprezentanții Asociației, conform sursei menționate.
Asociația Berarii României are peste 15 ani de activitate în industria locală de bere. Din anul 2008 face parte din marile familii a producătorilor de bere europeni, reprezentanți prin organizația Berarii Europei. Aceasta a fost fondată la Bruxelles, în 1958.
Sursa foto: http://www.facebook.com





