Activitate restricționată la Înalta Curte, timp de o lună
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că își restricționează activitatea în perioada 16 martie-16 aprilie. Astfel, în acest interval de timp, vor fi judecate numai cazurile urgente sau cele care se află aproape de prescriere, pe fondul răspândirii Covid-19.
„Înalta Curte de Casație și Justiție asigură cetățenii români că instanța supremă va continua să își îndeplinească misiunea constituțională în pofida restrângerilor pe care considerentele de biosecuritate le impun în prezent în ceea ce privește prezența efectivă a publicului la sediul acestuia. Păstrarea integrală a funcționalității instanței supreme, precum și a întregului sistem judiciar, rămâne esențială în special în situații de incertitudine sau teamă la nivel social, precum cea pe care o traversăm la acest moment și tocmai aceasta este rațiunea măsurilor dispuse în aceste zile”, se arată în comunicatul ICCJ.
Judecătorii vor lua în discuție cauzele fără citarea părților, cele care se apropie de termenul de prescriere a faptei și cele care se referă la declararea indezirabilă a unui cetățean străin, cele în care se vorbește despre contestații ori măsuri preventive.
Însă, în cazul în care cineva va vrea să participle la ședințele de judecată, aceasta va trebuie să facă o cerere cu 48 de ore înainte de ședință și să aducă cu sine un certificate medical.
O hotărâre a Comitetului pentru Situații Speciale de Urgență prevede mai puțin de 100 de persoane la adunările/evenimentele publice, hotărâre pe care ICCJ a precizat că o va respecta, astfel că la ședințe nu vor putea participa mai mult de 100 de persoane concomitent.






