Pensii ocupaționale pentru mii de români
Guvernul României a anunțat, miercuri, noua lege care permite angajaților să înființeze scheme și fonduri de pensii ocupaționale.
Pensia ocupațională va fi una facultativă și se va acorda după o schema de pensii stabilită de către fiecare angajator care dorește și are posibilitatea financiară să ofere acest beneficiu. Acestea vor depinde atât de contribuția angajatorului, cât și de cea a salariatului.
Dacă va decide să ofere aceste pensii ocupaționale, un angajator va trebui să ofere pensia tuturor salariaților săi și să vireze contribuțiile necesare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are puse în prezent în dezbatere publică patru proiecte de norme pentru a stabili cadrul legal în care va funcționa sistemul de pensii suplimentare ce pot fi oferite de angajatori salariaților proprii, respectiv pensiile ocupaționale (sursă: a1.ro).