Un nou campus de birouri, lângă Palas Iași

Share:

Grupul IULIUS a anunțat că a dat startul pentru lucrările de construcție la Palas Campus din Iași, pe o suprafață de peste 86.000 de metri pătrați.

Clădirea de spații de birouri va avea șase corpuri, conectate atât la parte, cât și la primele trei etaje, iar investiția este de peste 120 de milioane de euro. 

Conform dezvoltatorului, investiția se va finaliza în anul 2022 și va crea peste 1.700 de locuri de muncă în perioada construcției și peste 5.000 după inaugurare. 

„Ne dorim ca proiectele noastre să aducă în continuare plus-valoare comunităţii, atât din punct de vedere economic, cât şi social. Avem încredere că, aşa cum s-a întâmplat şi în cei 8 ani de la inaugurarea ansamblului Palas, noua dezvoltare de regenerare urbană va continua să genereze oportunităţi pentru evoluţia Iaşului şi să îl impună drept un oraş competitiv. Viziunea noastră este de a realiza mai mult decât clădiri, acei poli de magnetism urban, care includ zone verzi şi atracţii pentru comunitate, dar şi cu un aport major în modernizarea infrastructurii oraşului”, a declarat Iulian Dascălu, președintele companiei IULIUS, conform Ziarul Financiar. 

Contribuțiile directe de la bugetul statului vor fi de peste 1.3 milioane de euro (taxe, autorizații, avize), în timp ce valoarea impozitelor pe proprietate anuale este estimată la peste 700.000 de euro. Corpurile clădirilor pot ajunge maximum până la șase etaje, fiind proiectate cu înălțimi diferite. De asemenea, vor fi două niveluri subterane alocate unei parcări cu capacitatea de 625 de locuri, cu o investiție de 33.3 milioane de euro. 

Campusul va include spații de tip coworking în aer liber, un concept de food market, cu restaurante și cafenele, un hub medical, pe lângă componenta office clasa A. Pe lângă acestea, va fi și o zonă de servicii pentru a facilita promovarea producătorilor locali. 

Se va realiza și o arteră de circulație, care va conecta două mari bulevarde centrale: Bulevardul Anastasie Panu și Bulevardul Regele Ferdinand I al României. Totodată, vor fi modernizate următoarele străzi: Sf. Andrei, Trei Ierarhi, Iancu, Bacalu, Buznea, Tănăsescu. Prin urmare, vor fi aproape 10.000 de metri pătrați de lucrări de asfaltare și 5.500 de metri pătrați de trotuare.

Sursa foto: https://img.wall-street.ro

Share:

Lasă un răspuns