TUIAȘI organizează etapa regională a concursului de robotică și soluții inovatoare

Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (TUIAȘI), în colaborare cu Asociația pentru educație STEM creativa, organizează etapa regională a concursului de robotică și soluții inovatoare, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani.
Dintre cele 14 echipe înscrise din Bacău, Galați, Iași, Piatra Neamț, Solca și Tulcea, doar patru se vor califica la etapa națională.
Etapa națională va avea loc la București la mijlocul lunii martie și vor participa 78 de echipe din 31 de orașe, urmând să aibă loc și o etapă internațională în Statele Unite ale Americii, în luna mai.
Tema în jurul căreia se vor structura proiectele este City Shaper, participanții urmând să găsească soluții pentru reproiectarea orașelor și modelarea unui viitor mai bun. Concursul este structurat pe trei componente: valori fundamentale, probă de robotică și proiectul de inovare.
Competiția va începe duminică de la ora 09:00 și se va încheia cu premierea participanților. Proiectele vor fi analizate de un juriu format din 25 de cadre didactice, studenți și masteranzi din cadrul mai multor facultăți ale TUIAȘI.