Se inaugurează noul sediul al editurii Junimea-Scriptor

Sediul Junimea-Scriptor, situat în parcul Copou va fi inaugurat sâmbătă, 15 februarie, de la ora 11.00. Evenimentul se va desfășura la edificiul eminescian din parc, aripa occidentală, iar amfitrionii acestora vor fi Simona Modreanu, Mihai Pricop și Lucian Vasiliu.
În deschidere, preoții Vasile Vaida de la Parohia Sfântul Nicolae Copou și Eugen Bârz, de la Parohia Ortodoxă Română Sfânta Anastasia din Madrid, Spania vor ține o slujbă religioasă. Totodată, vor fi prezenți primarul Iașului, Mihai Chirica și criticul Ioan Holban, care vor rosti scurte cuvântări cu ocazia inaugurării. Oameni de cultură, precum Ștefan Hostiuc, Leo Butnaru, Elena Monu, Eugen Uricaru și Cătălin Turliuc vor fi, de asemenea, prezenți la eveniment și vor ține, la rândul lor, alocuțiuni.
De la ora 12.00, vor avea loc semnale editoriale prin lansarea unor cărți semnate de Eugen Bârz, Alexandru Călinescu, Gellu Dorian, Mircea Radu Iacoban, Bianca Marcovici și Liviu Suhar. Începând cu ora 12.45 puteți vedea vernisajul Galeriei de grafică, unde prof. univ. dr. Petru Bejan va prezenta expoziția „Poezia este floare la ureche”, semnată de Dragoș Pătrașcu.
Evenimente vor avea loc și duminică, 16 februarie, de la ora 11.00, când se va desfășura conferința „Protecția drepturilor de autor”, susținută de președintele Copyro, Eugen Uricaru, urmată de monografia „Eugen Uricaru”, ce va fi prezentată de Ioan Holban.
Decizia prin care sediul Editurii Junimea a fost mutat în parcul Copou a fost luată în anul 2018, noul sediu fiind adaptat necesităților editoriale. Până acum, editura și-a desfășurat activitatea în incinta Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU) din Iași.