S-a dublat numărul copiilor internați de Covid-19 la Spitalul Sf.Maria din Iași
Numărul cazurilor de copii infectați cu COVID-19 la Iași este în creștere. În zona roșie non-ATI, de ieri și până astăzi, numărul pacienților s-a dublat. A ajuns la zece, pe când ieri, luni, era cinci. Un singur pacient are 17 ani, iar restul sunt de trei ani, de un an și nou-născuți care nu au împlinit un an.
„Dacă ieri aveam cinci pacienți în zona roșie, este zona non-ATI COVID pozitiv, astăzi avem un număr de zece pacienți. S-a dublat numărul. Majoritatea pacienților sunt copiii cu vârsta până în trei ani. Avem un singur pacient de 17 ani, doi copii de trei ani, un copil de un an și șase luni și șase sugari sub un an. Cel mai mic fiind de zece zile. Observăm o incidență mare asupra copilului până în trei ani. Există doar o suspiciune, care este în lucru, celelalte par a fi Delta, vom cere secvențiere în funcție de istoricul epidemiologic aș aparținătorului”, a precizat Alina Belu, manager al Spitalului de Copii din Iași.
„Nu este critică starea lor. Nu sunt în zona ATI, dar necesită tratament și supraveghere în cadrul spitalizării. Noi spunem că putem face față și celui mai sumbru scenariu. Sperăm să fie forme moderate, medii și ușoare, având în vedere că sugarul și nou-născutul necesită spitalizare pentru echilibrare hemodinamică, dar să nu fie nevoie de terapie intensivă.
Noi, momentan, avem opt locuri în ATI ocupate, avem 22 în zona roșie, sunt zece ocupate. Vom extinde în funcție de adresabilitate. Dacă în valul 4 am extins până la 40 de locuri, în acest val vom extinde în funcție de adresabilitate.
Din fericire, zona de cazare este reabilitată și putem avea și până la 40-80 de locuri. Echipa medicală recomandă vigilență din partea părinților în ceea ce privește simptomatologia și starea de sănătate a copilului, când observă o modificare să se adreseze unui medic, de familie sau către noi fără vreo reținere”, mai transmite managerul.
Sursa: radiohit.ro
Angajări în 4 spitale din municipiul Iași! | Info Moldova – Știri regionale