Modificări de circulație pe un troson din Iași, până la finalul anului
Primăria municipiului Iași a anunțat că vor apărea modificări în rețeaua de transport public, începând de luni, 1 martie, pe tronsonul Pod Sf. Ioan – Rond Dancu, deoarece se vor efectua lucrări.
Prin urmare, traseul de autobuz 3b va circula astfel: Tătărași Nord – Tătărași Sud – IPA – Phoenix – Hotel Basarabia –Podul Sf. Ioan – Șoseaua Iași –Tomești – Blocuri Tomești – Holboca – Rond Dancu – Hotel Basarabia – Bulevardul Chimiei – Blocuri Metalurgie – Tătărași Nord.
Lucrările sunt programate în fiecare zi, între orele 06:45 – 17:30, până pe 31 decembrie. Este vizat tronsonul al III-lea, între km 1+ 380 și 2+ 460 din str. Aurel Vlaicu, intersecție cu str. Sf. Ioan, pe Calea Dacilor (DJ 249A), până la limita teritorială a municipiului Iași, respectiv la intersecția cu str. Dacălilor din localitatea Dancu, comuna Holboca.
Lucrările fac parte din proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”, finanțat prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”. Valoarea proiectului este de 104.022.631,88 lei, inclusiv TVA.