Ministrul Lucrărilor Publice a anunțat că drumul expres Focșani – Brăila va fi construit cu fonduri europene
Sursă foto: Ion Ștefan Facebook
Drumul expres Focșani-Brăila va fi construit cu fonduri europene, iar zona Focșani – Brăila ar putea avea beneficii de pe urma acestui drum, întrucât investiția este legată de rentabilizarea proiectului podului de la Brăila peste Dunăre, a anunțat luni ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației Ion Ștefan.
Ministrul Ion Ștefan a participat luni, la Prefectura Vrancea, la o dezbatere pe tema viitorului traseu al drumului expres care va lega municipiul Focșani de Brăila, alături de reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și ai autorităților publice locale.
Potrivit ministrului dezvoltării Ion Ștefan, specialiștii au elaborat patru posibile variante de traseu, care mai pot fi modificate. În funcție de variantă, traseul drumului expres are o lungime între 75 și 81 de km și cinci noduri rutiere. Nodul din capăt va fi situat la sud – est de Focșani și va asigura descărcarea traficului de pe viitoarea autostrada A7.
„Ca la fiecare ședință de la CNAIR, am solicitat în mod clar ca toate problemele legate de drumul expres să fie rezolvate de la început, cum ar fi dacă acesta va fi legat de centura Galațiului, pentru a nu mai fi nevoie de intervenții după realizarea obiectivului.
Drumul expres Focșani-Brăila trebuie tratat în mod unitar pentru a nu ne trezi, după un un an, doi ani că mai trebuie să facem ceva. Trebuie să gândim în ansamblu această investiție, pentru că este foarte importantă pentru zona noastră. Noi, în România, avem o mare problemă cu lucrurile care nu sunt duse de la început la sfârșit și vreau ca la drumul expres Focșani – Brăila să nu se întâmple acest lucru. Vom introduce acest drum în programul de reziliență și vom avea asigurată finanțarea din fonduri europene”, a scris, luni, ministrul Ion Ștefan pe pagina sa de Facebook.
Acesta a precizat că a mai cerut proiectanților, pentru a nu întârzia proiectul și pentru a nu afecta zonele protejate, ca traseul drumului expres să nu treacă prin situl Natura 2000.
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com