Iași, primul municipiu din țară care primește certificatul de „Comunitate sustenabilă”

Începând de luni, 12 aprilie 2021, Iașul a devenit primul municipiu din țară care a primit certificatul de „Comunitate sustenabilă”, în domeniul eficienței energetice. Titlul i-a fost oferit primarului Mihai Chirica, de către Excelența Sa Arthur Mattli, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, în cadrul ceremoniei de la Palatul Roznovanu.

Certificatul se datorează a două proiecte dezvoltate de Romanian Green Building Council. Primul proiect – „Instituționalizarea European Energy Award în România”, realizat prin Programul de Cooperare Elveția – România, a contribuit la reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene Extinse. Al doilea proiect – realizat prin programul European CoME EASY, vizează armonizarea European Energy Award cu alte sisteme de evaluare a comunităților.
În cadrul ceremoniei, primarul municipiului Iași a subliniat colaborarea de succes dintre Iașu și Confederația Elvețiană. „Vreau să salut sprijinul continuu pe care statul elvețian l-a dat orașului Iași, începând cu primul proiect derulat aici, anume donația de tramvaie, apoi cu programul de asistență în domeniul termoficării, un program foarte consistent, de circa 5 milioane de dolari. Amintesc aici și de programul de asistență pentru Maternitatea «Cuza Vodă», la secția de neonatologie, la care se adaugă finanțarea unor organizații neguvernamentale în domenii legate de persoanele cu dizabilități și membrii etniilor reprezentative pentru comunitatea noastră și, nu în cele din urmă, colaborarea în domeniul medical și universitar”, a spus Mihai Chirica.

Excelența Sa Arthur Mattli a adus în atenție schimbările pozitive din municipiul Iași. „Primul motiv al prezenței mele aici este legat de faptul că sediul Secretariatului Internațional pentru acordarea acestui premiu se află în Elveția, al doilea ar fi că a doua tranșă a contribuției elvețiene va facilita implementarea acestui premiu în România, iar al treilea motiv rezidă din faptul că am susținut deja programe de durabilitate cu suma de 10 milioane de franci elvețieni. Felicit Primăria Municipiului Iași pentru că a reușit să parcurgă toți pașii pentru ca Iașul să fie declarat un oraș sustenabil. De asemenea, vă felicit pentru semnarea convenției primarilor la nivel european, care înseamnă angajamentul pentru reducerea cu 25% a consumurilor energetice și cu 25% a îmbunătățirii eficienței energetice”, a declarat Excelența Sa Arthur Mattli.
La intrarea în oraș, din zona Păcurari, a fost dezvelit un indicator de Comunitatea Sustenabilă.






