Contractul pentru restaurarea Obeliscului cu lei din Grădina Copou a fost semnat

Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, a semnat marți, 18 august, contractul pentru proiectarea lucrărilor de restaurare a Monumentului Regulamentului Organic (Obeliscul cu lei) din Grădina Copou.
Până la mijlocul lunii octombrie va fi făcută proiectarea pentru faza documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, în cadrul unui contract de 29.750 de lei. În anul 2018 a fost realizată expertiza tehnică a monumentului.
Investiția pentru restaurarea și reabilitarea Grădinii Copou a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Iași pe 30 iunie, 2020. Lucrările presupun reabilitarea aleilor, conservarea Teiului lui Eminescu, reconstrucția foișorului fanfarei cu o capacitate mai mare, reorganizarea compoziției obiectelor de artă și restaurarea lor, reabilitarea Aleii Junimiștilor, dotarea cu mobilier urban, înființarea unui Teatru de Vară în zona Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, completarea lipsurilor vegetale, modernizarea sistemului de iluminat, înființarea unei peluze rezistente la călcare și umbrire. Investiția are o valoare de 26.200.000 de lei, cu TVA.
Obeliscul cu lei a fost realizat între anii 1834 – 1841, fiind inclus pe Lista monumentelor istorice din Iași. Cei patru lei ai monumentului reprezintă cele patru puteri europene care recunoscuseră independeța Țărilor Române.
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org






