COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA A ÎNREGISTRAT DOCUMENTAȚIA REALIZATĂ DE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAȘI PENTRU CONSTRUIREA SĂLII POLIVALENTE „REGINA MARIA”

Joi, Compania Națională de Investiții SA a înregistrat documentația realizată de Primăria Municipiului Iași pentru construirea Sălii Polivalente „Regina Maria”.
Municipalitatea ieșeană a finalizat și a trimis Companiei Naționale de Investiții SA studiul de fezabilitate al proiectului și proiectul tehnic de execuție (faza DTAC, DTOE, PTh și DDE), care a fost verificat la toate specialitățile. Urmează finanțarea, lansarea licitației și începerea lucrărilor.
Noua sală polivalentă va avea o formă inspirată de coroana Reginei Maria și va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență și a viitorului Stadion Municipal. Sala, al cărei teren principal va avea dimensiunile de 60 metri x 30 metri, va fi folosită în permanență ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.) și va avea o capacitate de 10.212 locuri. Sala va avea multiple facilități de servire pentru public, spații comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc.
Sursa: radiohit






