Bărbat cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu
Poliția Rurală Miroslava efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că, la data de 8 februarie a.c., un bărbat de 34 de ani ar fi pătruns în locuinţa concubinei sale şi s-ar fi apropiat de aceasta la mai puţin de 50 de metri, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu emis de poliţişti împotriva sa, în cursul aceleiaşi zile.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 8 februarie a.c., bărbatul cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași”, a transmis IPJ Iași.
Astăzi, bărbatul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, iar cercetările continuă.
Sursă foto: digi24.ro






