Aproape 300.000 de lei, ajutoare de urgență pentru familiile vulnerabile

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat printr-un comunicat de presă că în ședința de miercuri, 29 octombrie, Guvernul a aprobat printr-o Hotărâre acordarea unor ajutoare de urgență pentru 88 de familii și persoane singure cu probleme sociale grave.
Suma totală a ajutoarelor este de 297.500 de lei și va fi distribuită familiilor sau persoanelor singure care se află în situații de necesitate în urma unir incendii sau accidente sau care au probleme grave de sănătate, riscă excluziunea socială.
Această valoare va fi împărțită astfel:
- 43.000 lei pentru 7 familii și persoane singure din județele Bacău, Botoșani, Buzău, Iași, Neamț și Olt care se află în situații de necesitate cauzate de incendii;
- 12.000 lei pentru 3 familii din județele Bacău, Botoșani și Iași care se află în situații de necesitate cauzate de accidente;
- 242.500 lei pentru 78 familii și persoane singure din județele Bacău, Botoșani, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui și municipiul București care se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.
Ajutoarele de urgență sunt acordate în urma anchetelor sociale efectuate de agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială, acestea fiind acoperite din bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Sursa foto: Facebook Ministerul Muncii și Protecției Sociale






