Vor începe lucrările de reabilitare a Școlii nr. 17 Galați
Astăzi, 6 iulie, Primăria municipiului Galați a semnat contractul pentru începerea lucrărilor de proiectare și execuție a Școlii Gimnaziale nr. 17, din cartierul Micro 19. Licitația a fost câștigată de Stiloterm SRL, cu o propunere financiară de 1.419.810,00 de lei fără TVA.
Contractul a fost semnat în urma unui proiect de fonduri europene derulat de municipalitate, în valoare de 450.000 de euro. Lucrările vor consta în izolarea termică a fațadei, înlocuirea tâmplăriei exterioare, termoizolarea pereților, termoizolarea planșeului ultimului etaj și a planșeului peste subsol. De asemenea, se va înlocui distribuția instalației de încălzire centrală de la subsol și se va instala un sistem de colectare solare și un sistem de pompe de căldură aer-apă. Vor fi refăcute și tencuielile degradate din interior și exterior, se vor repara trotuarele de protecție și finisajele interioare în zonele de intervenție. Instalația de distribuție a apei reci și a colectoarelor de apă menajeră va fi înlocuită.
Proiectul are o valoare totală de 2.162.707,42 de lei, asistența financiară nerambursabilă fiind de 2.034.089.51 de lei. Contractul are o durată de 12 luni, dintre care două sunt prevăzute pentru proiectate, iar zece pentru execuția lucărilor. Durata de implementare a proiectului este de 21 de luni.
Școala Gimnazială nr. 17 a fost construită în anul 1972, având o suprafață de 819 metri pătrați. În prezent, sunt 456 de elevi înscriși.
Primăria municipiului Galați are 28 de proiecte cu bani europeni pentru modernizarea școlilor, în valoare de 29 de milioane de euro.
Sursa foto: http://www.facebook.com