Spărgătorul de gheață construit pe Șantierul Naval Damen Galați, scăpat de sub control pe brațul Sulina

Share:
Sursă foto:Digi24


Spărgătorul de gheaţă construit de Şantierul Naval Damen Galaţi pentru Australia a scăpat de sub control, astăzi, 3 august, pe Canalul Sulina, în dreptul localităţii Partizani. Corpul navei era transportat cu ajutorul unor remorchere către Marea Neagră pentru a efectua probe şi, se pare că, accidentul naval a fost cauzat de vântul putenic. Corpul de navă era asigurat de două remorchere în timp ce tranzita Dunărea maritimă, însă în dreptul localităţii Partizani legătura cu una dintre ele s-a rupt iar corpul navei s-a oprit într-un unghi de 45 de grade cu şenalul navigabil.

„Incidentul nu a provocat victime sau pagube materiale, iar în urma lui nu s-a înregistrat poluarea Dunării. Circulaţia navelor pe canalul maritim Sulina a fost reluată”, a precizat, pentru Agerpres, prefectul Alexandru Iordan.

„În timpul manevrei de tranzitare a Canalului Sulina, l-au scăpat din remorci la malul stâng. Nu s-a pus traversa, s-a pus într-un unghi de 45 de grade faţă de axul şenalului. S-a lucrat timp de o oră, perioadă în care s-au dat alte remorci. Nava a fost repusă în şenal şi îşi continuă voiajul, fără avarie. Singura chestie a fost că nu s-a putut trece pe lângă el în intervalul acesta de o oră. (…)  Fiind o navă mai lungă decât lăţimea canalului nu avea cum să îl blocheze, că mulţi au speculat legat de Rostock, dar acolo a coincis lungimea navei cu lăţimea canalului. Acesta a rămas într-un unghi de 45 de grade faţă de axul şenalului. De scufundat nu avea cum, nu e zonă cu piatră ca să se spargă. Singurul inconvenient e că a blocat navigaţia în zonă aproape o oră. Am reuşit să o aducem la mal cu remorcherele pe care le avea el în convoi. E un corp de navă, de fapt, şi era remorcat către mare. Avea şi un remorcher al Şantierului şi unul de-al AFDJ-ului”, a declarat pentru Radio Constanţa, Căpitan Şef de Port Tulcea, Dan Iulian Ichim.

Share:

Lasă un răspuns