Programe social-filantropice pentru 115 copii şi 200 de bătrâni, desfășurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos

Arhiepiscopia Dunării de Jos desfășoară două programe social-filantropice pentru 115 copii şi 200 de bătrâni din trei localităţi ale judeţului Galaţi.
Primul program social-filantropic intitulat ”Poţi face Rai din ceea ce dai” s-a desfăşurat marți, 27 aprilie a.c., şi a constat în oferirea unui scaun special pentru un copil cu deficienţe locomotorii din localitatea Vameş şi cadouri sub forma unor pachete colet pentru toţi cei 114 copii din localităţile Plevna şi Călmăţui din judeţul Galaţi.
Cel de-al doilea program se intitulează ”Bunicul şi bunica” şi constă în oferirea unei mese calde festive în sistem catering şi alte daruri pascale, în prima zi de Paşti, pentru cei 200 de bătrâni din localitatea Vameş.
„Valoarea darurilor oferite în cadrul acestor două programe social-filantropice este de 26.000 lei, contribuţia finciară fiind din partea credincioşilor din localitatea Vameş şi a românilor din oraşele Vechta şi Cloppenburg din Germania, păstoriţi de preotul Marius Cristea”, au scris reprezentanții Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Vezi aici întregul comunicat.






