Primele vaccinuri anti-COVID-19, administrate la Galați
Luni dimineață, 4 decembrie, au fost administrate primele vaccinuri împotriva COVID-19 din județul Galați, conform Prefecturii Galați.
Astfel, campania de vaccinare a început la Spitalul de Boli Infecțioase „Cuvioasa Parascheva” din Galați, prin imunizarea a cinci medici din acestă instituție. „Prima persoană vaccinate a fost doamna doctor Manuela Arbune, medic care a fost de gardă în noaptea în care a fost confirmat primul caz de Covid-19 în județul Galați”, transmite Prefectura Galați.
La Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați au fost aduse 195 de flacoane (975 de doze) de vaccin împotriva COVID-19. Flacoanele au fost distribuite la toate cele zece spitale din Galați. „Şi la Spitalul Judeţean au fost făcute deja primele vaccinuri. Este vorba despre medici aflaţi în linia întâi de luptă cu noul coronavirus. Au ales să fie printre primele persoane vaccinate cu gândul reîntoarcerii la normalitatea de dinainte de pandemie. Cu toţii speră ca gestul lor să dea încredere tuturor celor care sunt sceptici. Vaccinarea se realizează în toate unităţile medicale din judeţ, inclusiv la spitalele din Târgu Bujor şi Tecuci” a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Vaccinarea este gratuită, voluntară și necondiționată.