Galați: Fonduri europene pentru construirea unui centru de recreere al vârstnicilor

Primăria municipiului Galați a semnat marți, 29 decembrie, contractul de lucrări pentru realizarea centrului „Tinerețe fără bătrânețe”, centru dedicat pentru recreerea vârstnicilor din orașul Galați.
Conform municipalității, proiectul este derulat cu fonduri europene. „Am semnat contractul de lucrări pentru realizarea centrului Tinere fără bătrânețe, un loc unde bunicii vor avea parte de cele mai bune condiții pentru petrecerea timpului liber și consiliere de specialitate”, a transmis Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.
Termenul de realizare a lucrărilor este de 17 luni, iar proiectul va costa peste 16 milioane de lei. Vor fi amenajate săli de sport, de lectură, de spectacol, de internet și de socializare. De asemenea, familiile celor vârstnici vor fi încurajați să participe la dezbaterile și evenimentele care vor fi organizate la centru.






