100 de dolari pentru transportul unui Audi cu acte false
La Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier, polițiștii de frontieră au descoperit un autotorism marca Audi, care figurează ca fiind căutat de autoritățile din Italia.
„În data de 06 iulie a.c., în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul moldovean B.D., în vârstă de 47 de ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Italia, an de fabricaţie 2019.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, întrucât acesta era închiriat din Italia, iar conducătorul nu a putut prezenta documente justificative, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare. Astfel, au stabilit că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia în aceeaşi zi”, informează Poliția de Frontieră Română printr-un comunicat al instituției.
În urma controlului de frontieră, polițiștii au mai stabilit că certificatul de înmatriculare este fals total, iar seria documentului de înregistrare a vehiculului figura ca fiind furată „în alb” din Italia. Bărbatul care transporta autotorismul a declarat că a primit 100 de dolari de la o persoană a căror date nu le cunoaște și că nu știa că mașina semnalată era furată sau implicată în vreun litigiu.
Autotorismul în valoare de 246.000 de lei a fost indisponibilizat în vederea cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Sursa foto: https://www.politiadefrontiera.ro