Ursula von der Leyen a mulțumit României pentru ajutorul acordat Moldovei

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a mulțumit României pentru ajutorul umanitar acordat de România astăzi Republicii Moldova. Ajutorul constă în echipamente medicale necesare luptei împotriva pandemiei, în valoare de 2,3 milioane de euro.
Ursula von der Leyen a scris în limba română ”Mulțumesc Romania” într-o postare pe twitter. Ea a detaliat ajutorul umanitar, caracterizându-l drept ”un frumos gest de solidaritate europeană”.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a însoțit astăzi la Chișinău convoiul cu echipamente donate de România, care a fost recepționat într-o ceremonie la care a participat și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
România a acordat și anul trecut un ajutor în valoare de peste 5 milioane de euro Republicii Moldova.






