Primul stat din Europa care se declară liber de coronavirus
Muntenegru a devenit primul stat din Europa care se declară liber de coronavirus. Micul stat balcanic nu mai are de duminică niciun caz activ de coronavirus, de 20 de zile nu a mai fost raportată nicio infectare nouă.
În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 140 de teste și niciunul nu a ieșit pozitiv, potrivit datelor Institutului de sănătate naţională al Muntenegrului (IJZ). Autoritățile sanitare din țară au anunțat că vor declara epidemia încheiată când nu se vor mai înregistra czuri noi timp de 28 de zile.
Evoluția vine la 68 de zile de la primul caz de COVID-19 raportat, de atunci, Muntenegru, care are o populație de 630.000 de locuitori a confirmat 324 de cazuri de contaminare, 315 vindecări şi nouă decese.
Peste 5,4 milioane de persoane au fost infectate cu coronavirus la nivel mondial, iar cel puțin 345.000 de persoane au murit. Europa a trecut de pragul de 2 milioane de cazuri confirmate de coronavirus, dar epidemia pare să fie sub control în mai toate ţările de pe continent.





