O asistentă medicală din Botoşani a decedat din cauza coronavirusului
O asistentă medicală angajată a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, în vârstă de 58 de ani, care a fost infectată cu virusul COVID-19, a decedat, în noaptea de duminică spre luni, în acest timp se afla internată în Spitalul Municipal Dorohoi, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Ioan Asaftei.
Potrivit Agerpres, decesul cadrului medical din Botoşani a survenit la câteva zile după ce a fost transferată de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, unde a fost declarată vindecată de coronavirus. „Este încă un tribut pe care personalul medical îl plăteşte în bătălia cu virusul ucigaş. Dumneaei a lucrat ca asistentă medicală pe Laboratorul de explorări funcţionari, iar din anul 2008 ca asistentă şefă în cadrul aceluiaşi laborator al Spitalului Judeţean”, a precizat Ioan Asaftei.
Acesta este cel de-al doilea caz de deces în rândul cadrelor medicale din Botoşani, pe 27 aprilie medicul Mariana Andrioaie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” a decedat tot din cauza COVID-19 (sursă: Agerpres).






