Petreceri pentru răspândirea virusului, în SUA
Mai mulți studenți din Tuscaloosa, Alabama, State Unite, organizau petrceri pentru a răspândi virusul COVID-19. Petrecerile se desfășurau fără să se respecte vreo regulă de distanțare, la care se aduceau și persoane infectate.
Accesul invitaților era permis în baza unei sume de bani, iar primul care se infecta cu virusul primea banii adunați, conform ABC News. „Pun banii într-o oală, apoi așteaptă să vadă cine ia Covid primul. Nu are sens. O fac intenționat”, a declarat consilierul orașului Sonya McKinstry, potrivit sursei menționate.
Randy Smith, șeful departamentului de pompieri din Tusacaloosa a spus că mai întâi a crezut că este un zvon, dar autoritățile și doctorii au connfirmat. „La început am crezut că sunt zvonuri. Dar am făcut cercetări și nu doar medici, ci și autoritățile locale au confirmat informațiile”, a precizat acesta.
Până în prezent, nu este clar dacă s-au îmbolnăvit persoane în urma acestor petreceri.
Arrol Sheehan, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Sănătate Publică din Alabama, a menționat că pentru fiecare încălcare a măsurilor se pot aplica amenzi de până la 500 de dolari.
Sursa foto: https://abcnews.go.com