MAE: Secretarul de stat pentru afaceri europene, discuții despre Dezvoltarea Durabilă într-o conferință internațională

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, a participat marți, 10 noiembrie, la Conferinţa la nivel înalt a Statelor Membre ale Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) pentru intensificarea cooperării regionale în vederea implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Evenimentul a fost organizat în format videoconferinţă de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, sub egida Preşedinţiei-în-Exerciţiu a României la OCEMN.
Discuţiile s-au axat pe trei domenii-cheie pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă: transport sustenabil şi conectivitate în contextul pandemiei de COVID-19; protecţia mediului şi promovarea „energiei verzi” și dezvoltare economică sustenabilă şi competitivitate.
„În intervenţia sa, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat importanţa acordată de Preşedinţia-în-Exerciţiu a României la OCEMN, avansării dialogului regional cu privire la implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, importanţă reflectată inclusiv prin organizarea acestei Conferinţe de nivel înalt, în premieră în cadrul OCEMN. Totodată, oficialul român a reiterat angajamentul ferm al României pentru implementarea Agendei 2030 în regiunea Mării Negre şi a evidenţiat valoarea adăugată a plasării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în centrul cooperării la nivelul OCEMN, în contextul determinat de impactul economic şi social al pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Iulia Matei a evocat şi importanţa acordată de Uniunea Europeană implementării Agendei 2030 şi progresul înregistrat în această direcţie, alături de oportunităţile oferite de cadrele europene de cooperare regională pentru susţinerea procesului de implementare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă: Agenda Maritimă Comună şi Agenda Strategică pentru Cercetare şi Inovare la Marea Neagră. Aceste documente, împreună cu Concluziile Consiliului UE „Către o Uniune tot mai durabilă până în 2030”, adoptate pe perioada mandatului Preşedinţiei române a Consiliului UE în 2019, reprezintă o contribuţie importantă pentru avansarea punerii în aplicare a Agendei 2030 atât la nivel mondial, cât şi ca prioritate generală de acţiune la nivelul Uniunii Europene.