Facebook ar putea pierde publicitatea a o treime dintre marile companii ale lumii în cadrul protestului #StopHateForProfit
Conform The Guardian, protestul #StopHateForProfit se extinde la nivel mondial și poate atrage aproape o treime din agenții de publicitate, acre se gândesc să boicoteze Facebook, în timp ce rețeaua socială se luptă să îi convingă că face destul în lupta împotriva discursului urii pe această platformă.
Un sondaj realizat de Federația Mondială a Agențiilor de Publicitate arată că o treime din topul celor 58 de agenți vor suspenda sau este probabil să suspende publicitatea, în timp ce încă 40% iau în considerare acest lucru.
Luni, Ford și Adidas au anunțat că intenționează să oprească publicitatea de pe Facebook, alăturându-se unor corporații precum Honda, Verizon, Diageo sau Unilever.
Organizatorii campaniei de boicotare a publicităţii pe Facebook, care a atras rapid un sprijin tot mai mare din partea unor companii majore, se pregătesc să extindă lupta la nivel global pentru a spori presiunea asupra companiei de media socială, scopul fiind eliminarea propagării urii.
De la lansarea campaniei, la începutul lunii iunie, peste 160 de companii, între care Verizon Communications şi Unilever, au anunţat că nu vor mai cumpăra publicitate pe cea mai mare platformă de socializare din lume, în luna iulie.