Un autoturism s-a izbit violent de un cap de pod; o femeie a fost rănită

Foto: ISU Botosani
O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care s-a produs vineri, în localitatea Dracşani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Dorina Lupu.
Potrivit sursei citate, autoturismul în care femeia se afla ca pasageră s-a izbit într-un cap de pod.
La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială cu apă şi spumă, dar şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
„Pompierii s-au asigurat că nu există riscul izbucnirii unui incendiu, deconectând bornele bateriei”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.
Sursa: AGERPRES
Aproximativ 600 de elevi din județul Botoșani se află în situaţia de risc de abandon şcolar
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com






