Polițiștii botoșăneni desfășoară acțiuni în campania „Hoții ne invadează intimitatea”
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul Poliţiei oraşelor Ştefăneşti şi Săveni din județul Botoșani au desfășurat activități de prevenire a furtului în localitățile Ştefăneşti şi Săveni în cadrul campaniei „Hoții ne invadează intimitatea”.
În perioada 12-13 februarie, autoritățile au discutat cu cetățenii cu privire la soluțiile de prevenire a furtului, îndeosebi atunci când locuințele rămân nesupravegheate pentru perioade îndelungate. Polițiștii au mai adus în atenția localnicilor și măsurile specifice pentru prevenirea furturilor comise de persoane care comercializează diverse bunuri sau care se folosesc de calităţi oficiale pentru a pătrunde în interiorul locuinţei.
Acțiuni asemănătoare vor avea loc în perioada următoare, pentru ca informațiile referitoare la reducerea gradului de vulnerabilitate, să fie promovate.
Campania „Hoții ne invadează intimitatea” a fost inițiată la începutul lunii decembrie a anului 2019 de către Inspectoratul General al Poliției Române și are drept scop conștientizarea cu privire la rolul și importanța măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuințe.