Intervenţie a pirotehniştilor de la SRI, după identificarea unei genţi suspecte în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani

Foto: realitatea.ro
Pirotehniştii Serviciului Român de Informaţii (SRI) au intervenit, joi dimineaţă, pentru verificarea unui bagaj suspect aflat în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani.
Geanta a fost abandonată în parcarea din faţa Consiliului Judeţean şi al Instituţiei prefectului, iar un angajat de la serviciul de pază al Consiliului Judeţean a alertat autorităţile.
La faţa locului au intervenit jandarmii, care au delimitat perimetrul şi au limitat accesul în zonă. De asemenea, în zonă s-au deplasat echipaje de pompieri şi de poliţie.
Misiunea pirotehniştilor a durat mai mult de o oră. În urma verificărilor, s-a constatat că geanta nu conţine elemente periculoase.
Sursa: AGERPRES
VIDEO: Accident grav în Botoșani; Un preot băut a intrat cu mașina într-un cap de pod
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com






