Două persoane sunt cercetate de polițiștii din Botoșani, după ce au furat cardul bancar al unui coleg de muncă

Două persoane din Botoșani sunt cercetate după ce au furat cardul bancar al unui bărbat cu care munceau în Austria. La întoarcerea în țară, cele două persoane au folosit cardul bancar furat, de pe care au scos 900 de euro.
Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani (IPJ) a transmis astăzi că, în data de 7 ianuarie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Tribunalul Botoşani, la locuinţele a două persoane din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani.
„Persoanele în cauză, un bărbat de 40 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt şi violarea secretului corespondenţei şi o femeie de 38 de ani, cercetată sub aspectul comiterii infracţiunilor de accesul ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos ar fi sustras, în luna decembrie a anului trecut, din cutia poştală, cardul bancar aparţinând unui bărbat împreună cu care se aflau la muncă în Austria, iar în momentul în care au revenit în România au folosit cardul la un ATM de pe raza municipiului Botoşani, operaţiune în urma căreia au sustras în mod fraudulos suma de 903 euro”, a transmis IPJ Botoşani.




