Dorohoi: Acțiune de combatere aeriană a dăunătorilor efectuată în municipiu
Primarul Municipiului Dorohoi, ing.Dorin Alexandrescu, a propus, având în vedere creșterea populației de țânțari, căpușe, afide, omidă păroasă, precum și sesizările pe care le-au făcut cetățenii, intervenția imediată privind combaterea acestor dăunători.
În acest sens s-a oraganizat procedura de achiziție cu societăți autorizate pentru efectuarea combaterii aeriene pe o suprafață de 500 ha.
„Acțiunea de combatere aeriană a dăunătorilor se va efectua în zilele de 3 august 2020 sau 4 august 2020, între orele 19 – 21. In cazul în care în ziua de luni 03 august 2020 condițiile meteo nu sunt favorabile stropirea se va efectua în ziua de marți 04 august 2020”, au scris reprezentanții Primăriei Dorohoi, pe site-ul oficial.
Produsul folosit, EXIT 100 SC, este Biocid avizat de către Comisia Națională pentru produse biocide din cadrul Ministerului Sănătății.