Concurs cu premii în cadrul proiectului Biblio-Vacanța, inițiat de Biblioteca Județeană Botoșani

15
0
Share:

Marți, 28 iulie, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani anunță concursul „Eu în Europa anului 2020”, eveniment inclus în cadrul proiectului Biblio-Vacanța.

Centrul Europe Direct Botoșani va oferi în cadrul activității premii constând în mape și blocnotesuri, pungi pentru cadouri, tricouri, sacoșe, cu însemnele Comisiei Europene și ale Uniunii Europene, publicații și alte materiale promoționale.

Premiile vor fi acordate prin intermediul Asociației BuzzMedia și a Centrului de voluntariat în „Botoșani, orașul meu drag”.

Printre criteriile principale se numără tematica abordată, care ar putea fi oricare dintre pactul pentru o Europă verde – „Green deal”, societatea informațională, educația la distanță, colectarea DEE, protejarea modului nostru de viață european și altele, după cum exemplifică reprezentanții instituției.

„Va conta audiența materialelor pe paginile speciale ale concursului pe pagina Facebook a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani și pagina de Facebook a Centrului Europe Direct Botoșani (numărul de vizionări, comentarii, distribuiri). Vor fi premiate, ca și la concursurile anterioare, materiale create de participanții la cursuri (desene, fotografii, picturi, eseuri, videoclipuri, lucrări de artă manuală etc.). În speranța că vom petrece o vacanță frumoasă împreună, vă  adresăm invitația  de a participa și de a trimite materialele pe adresa de e-mail  biblioteca@bibliotecabotosani.ro”, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene.

Share:

Lasă un răspuns