Botoșani a primit fondurile pentru despăgubirile create de inundații

Pagubele produse de inundațiile din perioada 15 iunie – 5 iulie asupra infrastructurii rutiere au fost evaluate într-un proiect de Hotărâre de Guvern. Instituția Prefectului județului Botoșani informează că luni, 13 iulie, s-a publicat în Monitorul Oficial Hotărârea nr. 531/2020, cu privire la alocare unor sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unitățile administrativ-teritoriale care au fost afectate de calamități naturale.
Astfel, pentru județul Botoșani au fost alocate fonduri în valoare de 9.766 de lei, sumă care reprezintă cuantumul stabilit în urma evaluărilor făcute în teren de comisiile de specialitate pe partea de infrastructură rutieră. „Având în vedere că, de-a lungul a mai bine de două săptămâni, ne-am aflat sub amenințarea codurilor galbene, portocalii și roșii care au însemnat ploi abundente, vijelii, viituri, am mobilizat încă de la început personal specializat din instituțiile responsabile pentru a evalua pagubele atât pe partea de infrastructură rutieră cât și pe partea de locuințe/anexe gospodărești. Am avut probleme în peste 30 de unități administrativ-teritoriale, însă chiar și sub presiunea timpului, am reușit să evaluăm și să cuprindem în proiectul de hotărâre toate obiectivele afectate de inundații. Iată că astăzi, prin efortul Guvernului, avem pe masă suma necesară efectuării lucrărilor de refacere a infrastructurii locale”, a declarat Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului.
Au fost afectate:
- 2.5 km de drum județean (DJ 291D);
- 43.5 km de drum comunal;
- 177.4 km de drum sătesc;
- 34.70 km de străzi din municipiul Botoșani, orașul Darabani, comuna Mihai Eminescu;
- 34 de poduri și podețe.
Sursa foto: http://www.facebook.com






